Cel mai lung coridor din lume. Este format din 666 de arcade și a fost construit în secolul al XII-lea



Pe un deal împădurit, la aproximativ 300 de metri deasupra orașului Bologna, se află Sanctuarul Madonnei din San Luca, o biserică romano-catolică din secolul al XII-lea. Puteți ajunge la aceasta pe un coridor special lung de 3,8 kilometri și alcătuit din 666 de arcade. Legenda spune că un astfel de coridor a fost necesar pentru ca transportul sculpturilor și a altor artefacte sfinte să nu fie stricat de ploaie, de la poalele dealului și până la poarta sanctuarului. Conform legendei, în acea perioadă o ploaie neîncetată a încercat să împiedice sfințirea locului, motiv pentru care preoții împreună cu enoriașii din zonă și-au adunat forțele și, purtați de credință au reușit să construiască ceea ce astăzi este cel mai mare coridor din lume. Cu timpul, constructorii au realizat o cale alternativă către sanctuar dinspre centrul orașului. Aceasta este pavată și poate fi folosită atât de pietoni cât și de mașini.

„Este extrem de frumos și ne mândrim cu faptul că avem cel mai mare coridor din lume. Turiști din întreaga lume, nu doar romano-catolici, vin aici și fac o plimbare prin acesta. Avem cu adevărat o moștenire unică și trebuie să avem grijă de aceasta. De ce au ales să realizeze fix 666 de arcade nu avem nicio mărturie în acest sens, presupunem că numărul nu a fost ales întâmplător, poate fi o dovadă de sfidare a răului. O demonstrație a binelui care învinge mereu și ajunge în vârf”, a declarat Virginio Merola, primarul orașului Bologna.

București
nori împrăștiați
26.6 ° C
27 °
26 °
51 %
8.2kmh
40 %
mie
30 °
joi
31 °
vin
33 °
sâm
31 °
Dum
29 °
RON - Romanian (New) Leu
EUR
4,8363
USD
4,0994
GBP
5,3468
AUD
2,9328

CELE MAI VIZIONATE

Pătratul lui Pitagora – Matricea numerologică care ne dezvaluie caracterul unei persoane!

Acest test ne ajuta sa descoperim cum este cu adevarat o persoana. Matricea numerologică, numită pătratul lui Pitagora, reprezintă caracterul, personalitatea și tendințele în...

România prin ochii turiştilor

Tindem să străbatem mări şi ţări, să ne programăm vacanţe în cele mai exotice colţuri ale lumii, să plecăm cât mai departe pentru a...

Aceste locuri au devenit cunoscute datorită faptului că nimeni nu are voie să le viziteze. Explicaţia pentru acest lucru este infiorătoare!

Multe atracţii turistice au devenit faimoase datorită numărului mare de turişti care le vizitează. Cu cât un loc este mai vizitat, cu atât ajunge...

Cel mai bun neurochirurg din Europa “Când faci un bine cuiva, nu trebuie să ceri nimic în loc.” – Leon Dănăilă

Fiecare celulă umană este sfântă. Credinţa mea este că Dumnezeu, prin mine, ajută bolnavii pe care ajung să-i operez. Dumnezeu mi-a dat mâini, mi-a...

20 de fotografii care ne arată modul în care oamenii și-au trăit viața acum cateva decenii

Astăzi, nu ne putem imagina viața fără toate gadgeturile noastre tehnologice fanteziste. Au devenit o parte atât de integrantă a vieții noastre, încât a...
Apreciază articolul: